Salarii de baza minime brute pe tara in 2023 – “fara numar”
Suntem obisnuiti deja ca la sfarsitul anului Guvernul sa emita o hotarare prin care sa impuna majorarea salariului minim brut pe economie garantat in plata, asa cum a procedat in 09.12.2022, prin Hotararea 1447/2022, prin care s-a stabilit majorarea salariului de baza minim brut pe tara la 3 000 lei incepand cu 01.01.2023.
Ei bine, in aceasta toamna, pe fondul lipsei de bani la buget, Guvernul a iesit in fata cu o hotarare si cu o ordonanta de urgenta in vederea majorarii salariului de baza minim brut pe tara diferentiat pe sectoare de activitate. Asadar sa vedem care sunt acestea.
Hotararea de Guvern 900/2023 din 28.09.2023 prevede majorarea salariului de baza minim brut pe tara, incepand cu 01.10.2023, de la 3000 lei la 3300 lei, fără a include indemnizaţii, sporuri şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru de 8 ore pe zi. Dintr-un salariu de incadrare de 3300 lei, fara alte adaosuri, angajatul ramane cu un salariu net de 2026 lei, iar angajatorul are o cheltuiala totala per angajat de 3374 lei.
As sublinia aici faptul ca in momentul de fata in mediul privat nu exista nici o diferentiere intre un angajat fara studii sau cu studii medii si un angajat cu studii universitare sau chiar postuniversitare, ori diferite calificari in domeniul in care s-a specializat, ceea ce mi se pare inechitabil.
In schimb se doreste a face o diferentiere pe sectoare, astfel incat prin Ordonanta de urgenta nr. 93/2023 din 31.10.2023, publicata in Monitorul Oficial in 01.11.2023, prevede ca, de la aceeasi data, 01.11.2023, salariul de baza minim brut in sectorul constructiilor se majoreaza de la 4000 lei la 4582 lei pe luna, iar in sectorul agricol si industria alimentara salariul de baza minim brut se majoreaza de la 3000 lei la 3436 lei. Daar, pentru ca intotdeauna exista un “dar”, angajatii din aceste sectoare nu vor simti nici o crestere neta de salariu, intrucat prin legea 296 din 26.10.2023, se elimina scutirea referitoare la contributia de asigurari sociale de sanatate, astfel ca, incepand cu 01.11.2023 angajatii din sectorul constructiilor, agricol si industria alimentara vor datora si contributia la sanatate,10%, fiind scutiti doar de impozitul pe venit (10%).
In concluzie atragerea de resurse la stat pentru acoperirea deficitului bugetar primeaza bunastarii populatiei si prosperitatii mediului de afaceri, aruncand praf in ochi clasei muncitoare si impovarand si mai mult antreprenorii.
Related Posts
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Categorii
- Blog (10)
Articole recente
- Predictibiliate? Previziune? Preventie? 000
- Salarii de baza minime brute pe tara in 2023 – “fara numar”
- TVA pe bon fiscal. Cand si in ce conditii pot sa il deduc?
- Daca detii PFA, II, IF trebuie sa stii ce modificari fiscale au intrat in vigoare de la 01.01.2023!
- Obtii venituri din chirii? Iata ce trebuie sa faci de la 01.01.2023:
